Indiferent dacă îți cumperi locuința sau o construiești de la zero, știi de la început ce îți dorești atât la interior, cât și la exterior. Dacă la interior lucrurile sunt mai simple, cu exteriorul e întotdeauna mai complicat. Fațada unei case este cartea de vizită a oricărei clădiri indiferent dacă este locuință personală sau sediul unei firme. Cele mai noi trenduri, de exemplu, arată cum acestea sunt, în prezent, realizate tot mai des din profile decorative exterior dar, marea familie a elementelor decorative de exterior poate fi împărțită în următoarele clase:

  • Tencuiala decorativă de exterior – acest material este cel mai frecvent utilizat în construirea fațadelor deoarece prezintă o serie de avantaje precum ar fi protecția pereților de condițiile meteo, acțiunea razelor solare și de infiltrarea unor microorganisme, izolarea termică a locuinței.
  • Finisajele din lemn – pentru un aspect exterior ieșit din comun, poți apela la finisajele din lemn. Totuși specialiștii în domeniu recomandă aplicarea periodică a tratamentelor necesare pentru a crește rezistența materialului în fața umidității, acțiunea insectelor și pericolul focului.
  • Fațadele din piatră – piatra este unul dintre acele materiale care nu se vor demoda niciodată și are o mare durabilitate. Deși este mai scumpă decât lemnul, aceasta nu va necesita niciun fel de tratament pentru protecție.
  • Sticlă și metal – sticla și metalul creează impresia unei locuințe moderne și deseori construite în stilul avangardist. Geamul utilizat la fațade este unul dintr-o sticlă specială, mai rezistentă și mai groasă decât geamul obișnuit. Acesta va fi încadrat în rame sau cadre de metal pentru maximă siguranță și un aspect modern.
  • Marmură și granit – acestea oferă un aer somptuos locuinței. Deși prețul este ridicat, efectul și rezistența îndelungată merită fiecare leu.

În continuare, vei vedea o serie de fațade din care să te inspiri pentru viitoare ta amenajare exterioară.

 – Dacă te atrag fațadele somptuoase cu aer de locuință prezidențială, acest model este pentru tine. Aspectul de templu roman cu geamuri înainte și acoperiș aflat la orizontală îți vor oferi eleganța pe care o cauți.

– Această fațadă are două etaje și îmbină cu succes sticla cu tencuiala decorativă de exterior. Precum poți observa, ai opțiunea de a îmbina materialele pentru a obține impresia dorită asupra casei tale.

 – Aici poți vedea o fațadă ce îmbină metalul, coloanele decorative și modelele decorative din profile polistiren (a se observa detaliile de deasupra ușii). Iedera realizată din metal ca parte integrantă a ușii îi oferă un aer distins la care contribuie și felinarul din tavan.

  Fațada acestei case inspiră eleganță, maiestuozitate și bun gust datorită detaliilor de la ferestre. Geamurile de la etaj au utilitate, dar și rol estetic întregind parcă fațada casei.  

Dacă ești în căutarea celor mai potrivite profile pentru fațada casei tale, nu ezita să întrebi și profesioniști precum cei de la Fabrica de Profile, unic producător român de profile decorative și produse adiacente din polistiren și poliuretan. Știu toate secretele plintelor și, cu siguranță, te pot ajuta să găsești varianta cea mai potrivită pentru tine.

Au văzut: 570