De foarte multe ori, adulții au impresia că este perfect în regulă să îi lase pe cei mici să se joace singuri, cu acea colecție imensă de jocuri și jucării pe care le-au oferit-o copiilor. Deși prichindeii adoră să facă asta, implicarea părinților în activitățile lor este extrem de importantă.

A te juca o oră cu odrasla ta nu înseamnă numai timp de calitate petrecut împreună, ci și o contribuție enormă la dezvoltarea acestuia.

Când părinții arată interes față de jocurile și activitățile celor mici, aceștia sunt motivați să devină mai buni, să fie mai curioși și să învețe cât mai multe lucruri noi.

Așadar, dacă vrei să fii alături de cel mic și să-i oferi o dezvoltare armonioasă, iată câteva jocuri și activități esențiale!

1. Activitățile fizice

Un copil obișnuit de mic cu sportul va fi un adult activ, puternic și cu un stil de viață sănătos. De aceea, este esențial să ieșiți cât mai des în natură, să alergați, să vă plimbați cu bicicletele, rolele, trotinetele sau skateboardul.

Puteți face chiar și drumeții simple, potrivite vârstei celui mic, sau puteți merge în parcuri de aventură.

Nu în ultimul rând, puteți învăța împreună să jucați baschet, tenis, badminton, handbal sau alte jocuri care implică mișcare. Acestea sunt excelente pentru dezvoltarea fizică, dar și pentru cea psihică și emoțională.

2. Jocuri care dezvoltă abilitățile esențiale

Jocurile sunt incredibil de importante în dezvoltarea celui mic. Un copil interesat de puzzle-uri, jocuri strategice și de îndemânare va deveni foarte isteț, rapid în gândire, creativ și proactiv.

Așadar, cumpără jocuri pentru dezvoltarea îndemânării copiilor și a altor abilități esențiale pentru viața de adult, apoi rezolvați misterele împreună. Vă veți distra pe cinste, iar el va învăța o mulțime de lucruri!

3. Cititul și discuțiile pe baza lecturii

Mulți părinți spun că le-ar plăcea ca micuții lor să fie mai interesați de cărți și mai puțin de jocuri video. Cu toate acestea, aceiași părinți nu și-au încurajat niciodată copiii prin propriul exemplu.

Dacă vrei ca prichindelul tău să își dezvolte imaginația și să aibă o cultură generală bogată, dăruiește-i cărți potrivite pentru el și organizați seri de citit. Tu poți citi ceva diferit, iar la finalul sesiunii de lectură, purtați discuții despre ceea ce ați aflat în paginile din ziua respectivă.

4. Jocuri de societate

Pe măsură ce va crește, copilul tău va interacționa cu grupuri diferite de prieteni. De exemplu, probabil că va merge într-o excursie în care colegii vor propune jocuri de cărți sau board games.

Astfel, poți începe încă de acum să-l înveți să joace diferite jocuri de acest fel. Își va dezvolta gândirea critică, va ști să creeze strategii, va învăța să piardă cu demnitate și va deveni competitiv exact atât cât este nevoie!

5. Gătitul și curățenia

Treburile casnice nu trebuie să reprezinte neapărat o corvoadă. De fapt, această imagine este zugrăvită de adulții care sunt copleșiți de oboseală și stres.

Copiii pot avea o părere bună despre activitățile casnice, precum curățenia sau gătitul. Ba chiar pot deveni pasionați de bucătărie, dacă îți rezervi timp pentru a pregăti împreună dulciurile preferate ale familiei.

Iată câteva idei de activități casnice pe care le puteți face împreună: pregătirea unui tort delicios cu ciocolată, curățenie generală cu toți membrii familiei (la final, cel mai harnic primește un premiu!), organizarea jucăriilor și ordonarea camerei, prepararea înghețatei preferate acasă.

Acestea sunt doar câteva dintre jocurile și activitățile pe care le poți face alături de cel mic. Încearcă să îi observi în permanență interesele și să-l încurajezi să exploreze cât mai mult, implicându-te în viața sa și oferindu-i toată atenția de care are atât de multă nevoie!