Pentru majoritatea persoanelor, mașina nu mai este un lux, ci un obiect intrat în ordinea de zi a lucrurilor de maximă necesitate. Tocmai din acest motiv, nimeni nu vrea să scoată din buzunar mai mult decat este cazul, dar iată că, uneori, din neatenție sau din neștiință, cheltuielile asociate mașinii depășesc planificarea inițială.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să ții cheltuielile mașinii sub control

  1. Economisește combustibil. Cum faci asta? Încearcă să ai un stil de condus cât mai puțin agresiv. Acest lucru înseamnă să respecți limita de viteză și să nu accelerezi atunci când nu este cazul. Fiecare persoană are impresia că se află sub presiunea timpului, însă când acest lucru se traduce în creșterea cheltuielilor lunare, vei constata că graba nu este chiar cea mai facilă soluție.

De asemenea, încearcă să te autoeduci să frânezi din timp și să nu turezi motorul peste capacitatea sa. Un alt obicei sănătos ar fi sa monitorizezi consumul de carburant și să vezi singur în ce situații mașina ta ajunge să consume mai mult. O certitudine este, însă, faptul că adoptând un stil de condus responsabil, vei avea mai puține cheltuieli și vei prelungi, în același timp, durata de viață a mașinii tale.

  1. Ai grijă de mașină încă de la primele semne care îți arată că ar exista o problemă. Nu neglija primele defecte pe care le observi, indiferent de amploarea lor. Fie că este vorba despre filtrul de ulei sau de aer, fie că motorul nu mai funcționează în parametrii optimi, fă o vizită într-un service autorizat, pentru a preveni defecțiunile majore.
  1. Nu curăța motorul cu apă. Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că nu este bine să speli motorul mașinii cu apă, oricât ți-ai dori ca acesta să fie tot timpul curat și să funcționeze la capacitatea maximă. Componentele acestuia sunt sensibile, astfel că este mai bine să nu soliciți acest serviciu la o spălătorie, ci să achiziționezi un spray de curățare special, de la magazinul de accesorii auto.
  1. Alege cauciucuri pentru toate anotimpurile, pentru a evita cheltuielile periodice de schimbare a anvelopelor. După cum le indică și numele, acestea pot fi folosite pe tot parcursul anului, ele funcționând în condiții optime atât la temperaturi foarte mari, cât și în condiții de umiditate sau îngheț. Este evident faptul că folosirea acestor anvelope este mai confortabilă atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al faptului că nu mai trebuie să stai cu grijă atunci când vremea se schimbă iar tu nu ai autoturismul pus la punct. Dacă nu ți-ai dotat încă autoturismul cu astfel de cauciucuri, intră pe Anvelope-oferte.ro, analizează gama disponibilă și achiziționează modelul potrivit pentru mașina ta!

Lista de sugestii se poate extinde mult, însă dacă respecți aceste câteva idei relativ simple, nu numai că vei asigura longevitatea mașinii tale, ci vei și economisi o sumă consistentă de bani la finalul anului.

Sursă foto: Unsplash.com.

Au văzut: 23