flori24.ro

             Cand deschidem ochii pentru prima oara, atunci cand ne nasterm, o vedem pe mama. Mama, acea fiinta ca un buchet de flori, ce ne ocroteste, ne iubeste neconditionat si ne zambeste. Mama are grija ca pe lumea asta sa nu ni se intample nimic rau si sa avem mereu siguranta ca orice ni s-ar intampla, exista acel om care ne va purta vesnic de grija si ca nu vom ramane singuri, orice ar fi.

         Ceea ce aflam, insa, mai tarziu, este ca, pe langa mama, mai avem si o bunica care in timp ne devine o a doua mama, o mama mult mai ingaduitoare, ce nu isi concentreaza atentia pe educatia noastra in mod express, ea avand alt rol, drept pentru care va fi mai putin stricta, concentrandu-se pe educatia noastra sufleteasca. Bunica ne va invata cum sa iubim, cum sa ne dezvoltam sentimentele pentru tot ceea ce ne inconjoara. Bunica va fi, nu numai un buchet de flori, ci ca o adevarata gradina cu flori a sufletului nostru, un om care ne va invata sa iubim orice fiinta ce populeaza acea gradina, orice petala de trandafir, orice albinuta ce vine sa polenizeze florile gradinii.

Amintiri din copilarie

       Copil fiind, imi amintesc de grija pe care o dadea bunica mea florilor din gradina sa. Imi amintesc de fiecare dimineata de primavara sau vara, in care ma trezeam si o zaream deja in gradina, intrebandu-ma daca a dormit macar in noaptea precedenta, pigulind firele de iarba ce cresteau printre florile plantate de ea, rupand frunzele uscate ale florilor si taind cu grija crengutele crescute naravas. Totul fiind de-o simetrie de spuneai ca ea ar fi inventat aceasta notiune.

       O intrebam ce face si-mi spunea ca „uite, iar arata gradina asta ca si cum ar fi un front de razboi”. Bineinteles, nimic din tot ce spunea ea despre starea gradinii nu era asa, insa ii zambeam si-i dadeam dreptate, doar ca s-o linistesc. Bunicile au nevoie sa aiba grija de ceva, ori de cineva. Stiam asta. Probabil ca de la o anumita varsta, instictul de protectie se propaga in ADN-ul bunicilor si nu se mai pot descotorosi de el, incercand constant sa devina responsabile pentru buna starea cuiva sau chiar a unei gradini. Asa si in cazul bunicii mele.

Vizitele prietenilor mei, motiv de lauda si de pelerinaj in gradina cu flori

       N-ar fi ratat bunica nicio ocazie, atunci cand, mare fiind, veneam cu prieteni in vizita, sa nu se laude cu magnifica ei gradina, care, dupa atatia ani, arata la fel de ingrijita si de frumoasa. Ai fi putut spune chiar ca anii nici nu au trecut peste bunica, intrucat maiestria ei de a ingriji frumoasa oaza cu flori nu slabise deloc in anii trecuti peste fruntea ei batrana. Desigur, niciun prieten nu scapa necadorisit, fiecare dintre ei primind cate un buchet de flori, direct de la bunica din curte, buchet format din cele mai frumoase flori, crescute cu dragoste si atentia, chiar de ea. Astfel ca, fiecare vizita in gradina bunicii devenea motiv de pelerinaj, pelerinaj in care bunica povestea despre fiecare floare in parte si despre originea ei. Nu, nu va inchipuiti discutii elevate despre flori si despre denumirile acestora in latina, ci discutii calde, in care bunica povesteste de la cine a capatat bulbii, cum i-au fost oferiti, ce a simtit atunci cand respectivele viitoare flori au intrat in posesia ei.

De ce trebuie sa ne pretuim bunicii

        Cum povesteam si mai devreme, bunicii sunt acele fiinte care te protejeaza, te iubesc neconditionat, si mai mult decat atat, acei ingeri pazitori care te scot din mainile parintilor, atunci cand ai facut ceva „rau”. „Lasa, mama, ca e copil, copiii mai si gresesc”, auzeam de nenumarate ori din gura bunicii, atunci cand mama incerca sa ma dojeneasca pe buna dreptate pentru cine stie ce boacana pe care tocmai ce o facusem. Asadar, ma ascundeam in spatele fustei ei si brusc incepeam sa ma simt protejata si alintata. Cam asta era sentimentul pe care mi-l dadea bunica, ca si cum as fi fost o floare rara si firava, ce trebuie protejata si invatata sa infloreasca.

Soiurile de flori din curtea bunicii

         Desi nu stia niciodata care este denumirea clasica a florii pe care o crestea cu atata dragoste, stiindu-le numai numele populare, pe care le stia toata lumea, ori pe care le inventa chiar ea, bunica crestea cu drag „betoane” (petunii), trandahiri (trandafiri), panseluț (panseluțe), agatatoare (nu am stiut niciodata ce soi de flori sunt alea), gura leului, lalele din toate culorile existente, si uneori patrunjel printre toate celelalte.

       Cu toate ca le iubea pe toate in egala masura pe toate, bunica avea o tufa preferata, aceea fiind una formata dintr-un trandafir primit, pe care, cum se pricepuse, cum nu se pricepuse, reusise sa il inmulteasca si sa-l convinga sa-si creasca radacini viguroase, ce-l transformasera in ani in cea mai frumoasa tufa de trandafiri din curte.

      In concluzie, iubiti-va bunicii, pentru ca ei va dau o parte din sufletul lor.

Au văzut: 253