Imobiliare

Pompe de caldură sol-apă – 5 lucruri pe care este momentul să le cunoști

Pompele de căldură sol-apă sunt puţin cunoscute în ţara noastră, dar acestea au o popularitate ridicată în vestul Europei, în ţări precum Elveţia şi Germania, deoarece sunt o alternativă mai convenabilă la aparatele de încălzit tradiţionale. În ultimii ani, acest fenomen a luat amploare şi în România, iar tot mai multe persoane aleg să își instaleze pompe de căldură, această metodă nouă de încălzire a locuinţelor.

 

Acest fel de echipament foloseşte energia geotermală (căldura din interiorul pământului produsă de soare) pentru a încălzi locuinţele. Deşi costurile de instalare a unui astfel de sistem sunt mari, durata de viaţă a unor astfel de sisteme este una ridicată şi întreţinerea lor este mult mai mică decât în cazul centralelor termice. Mai mult, pentru persoanele care își doresc o casă „verde”, un astfel de aparat este unul prietenos cu mediul înconjurător, deoarece reduce emisiile de dioxid de carbon, specifice aparatelor de încălzit obişnuite.

1. Amortizarea costurilor

Costul cu încălzirea casei este unul foarte important, pentru ca dorim să ne bucurăm de confortul termic fără un consum ridicat de energie. O pompă de căldură transferă căldura din sol şi o eliberează în casă. Preţul pompelor de căldură este de aproximativ 10 mii de euro, dar în timp, în 5 – 8 ani de zile, acest cost este amortizat, grație facturilor mici.

2. Reducerea riscului de accidente

În cazul centralelor termice, accidentele se produc datorită combustiei. Pompele de căldură sol-apă nu utilizează acelaşi sistem, deci este exclus riscul unor accidente.

3. Durată de viaţă prelungită

Odată instalat un sistem de pompe de căldură, grijiile cu întreţinerea vor dispărea, spre deosebire de centralele termice care necesită revizii tehnice la o anumită perioadă de timp. Durată de viaţă a pompelor de căldură este una prelungită, până la 50 de ani de la punerea în funcţiune. Această caracteristică îţi va garanta recuperarea investiţiei iniţiale.

4. Căldură şi răcire

Pe lângă încălzirea locuinţei, pompele de căldură pot răci casa pe timpul verii. În acest caz, procesul se desfăşoară invers, transferând căldura din locuinţă în sol. Aşadar, acest tip de echipament poate înlocui cu brio şi aparatele de aer condiţionat pe care le folosim în sezonul cald. Mai mult decât atât, nu se pune problema de zgomot, pompele de căldură sunt silențioase.

 

5. Reduce emisiile de dioxid de carbon

Utilizarea energiei regenerabile (soarele) elimină riscul intoxicării cu emisii de gaz. Deoarece cu o pompă de căldură geotermală nu există combustie și, prin urmare, nu există emisii de dioxid de carbon, monoxid de carbon sau alte gaze cu efect de seră. De asemenea, în interiorul casei nu vor exista probleme de siguranță sau probleme legate de calitatea aerului. Vei avea parte de un aer proaspăt şi curat fără să deschizi fereastra.

 

Dacă vrei să treci la alt sistem de încălzire, pompele de căldură sunt o alternativă convenabilă. Durată de viaţă prelungită, costurile de întreţinere scăzute şi reducerea accidentelor sunt printre avantajele oferite de această tehnologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *