Nu știu cum sunteți voi, dar, pentru mine, sănătatea animăluțului meu este, poate, mai importantă decât sănătatea mea.
Dacă eu, de cele mai multe ori, evit să merg într-o clinică medicală pentru investigarea unor simptome ce eu le consider a fi banale, un control, fie el chiar și doar de rutină, pentru blănosul meu, este primordial. Pentru el, nu există acel tratament după ureche la care apelăm noi, oamenii, pentru a scăpa de o răceală sau de o simplă tuse ce nu ne dă pace.
Însă, atunci când aleg un cabinet veterinar la care să merg, nu mă gândesc doar la animalul meu de companie, ci și la siguranța mea că el va fi pe mâini bune și nu aș avea de ce să îmi fac griji în ceea ce privește tratarea lui. În același timp, îmi doresc să merg într-un loc în care pot face toate investigațiile necesare, fără a fi nevoită să mă plimb de la un cabinet la altul pentru fiecare analiză în parte. Sunt lucruri care, într-adevăr, le găsești destul de rar la un cabinet veterinar.
Din pricina unei întâmplări nefericite, am ajuns într-o anumită zi la clinica veterinară NordVet din Suceava, fiind atunci cea mai apropiată variantă de a îmi salva animăluțul. Nu știam la vremea aceea nimic despre această clinică și nu aveam timpul necesar de a căuta prea multe informații, așa că, întrebând din om în om, cineva mi-a spus: Pe Serpentine. Strada Nicolae Labiș, nr. 21. Omul părea foarte sigur pe el, așa că am fugit, la propriu, într-acolo.
Spre surprinderea mea, am găsit un loc primitor, curat și cu o organizare foarte bine pusă la punct, precum cea a unei clinici medicale pentru oameni. Am găsit o gamă variată de servicii, de la consultații medicale, vaccinări, tratamente, deparazitări, analize de laborator, până la ecografie, chirurgie, dermatologie, stomatologie și chiar oftalmologie.
Ceea ce a contat cu adevărat pentru mine, însă, a fost că al meu mic prieten patruped a avut parte de o îngrijire plină de profesionalism, răbdare, înțelegere, empatie și tratament corespunzător diagnosticului.
Și cum, în cele mai multe cazuri, ingredientul principal este un pic de dragoste, noi am avut parte de cea mai mare dragoste față de animale pe care am întâlnit-o până atunci. Timpul de vindecare a fost relativ scurt, ceea ce m-a bucurat enorm pentru că am reușit să mă întorc cu el acasă sănătos, căci da, noi ne aflam doar într-un mic concediu prin Suceava atunci.

Au văzut: 65