Sănătate

ELECTRONIC STEM GENERATOR

Întotdeauna ni s-a atras atenţia în ceea ce priveşte igiena orală, şi asta pentru ca microbii sunt peste tot, iar o igienă orală deficitara poate duce la afecţiuni grave nu doar la nivelul danturii ci şi a întregului corp. De asemenea, tratamentul pentru refacerea danturii este unul extrem de complex, costisitor, de cele mai multe ori se dovedeşte a fi foarte dureros şi de lungă durată.

Ei bine, actualmente se pare că, recuperarea fără operaţie a început să câştige treptat teren în domeniul medical, astfel încât investiţiile nonivazive sunt pe placul tuturor pacienţilor. Una din acestea poartă denumirea de Electronic Stem Generator, o investiţie 100% românească, brevetată de Dr. Bogdan Vlădila în peste 28 de țări, a fost testat clinic la câteva din cele mai renumite centre de cercetare din Europa, fiind certificat de Uniunea Europeană. Acest sistem de recuperare este utilizat cu succes la momentul actual în ţări precum: Franţa, Marea Britanie, Bulgaria şi Elveţia şi România.

Ce este Electronic Stem Generator?

Electronic Stem Generator este compus dintr-o gutieră, altfel spus o mască, şi un generator, care se bazează pe un principiu simplu de funcţionare, respectiv:

  • Se activează celulele stem existente în stare latentă în corpul adult și stimularea multiplicării lor în mod natural, pentru ca organismul să repare singur degradarea țesutului.
  • Cu ajutorul unui câmp electromagnetic de joasă frecvență și cu lungime de undă mare se determină regenerarea în profunzime, la baza dintelui, printr-o așa-numită trezire a celulelor stem existente la baza fiecărui dinte, fără traumă, cum se întâmplă în cazul injecțiilor efectuate în gingie.

Întrucât organismul opreşte generarea colagenului începând cu vârsta de 40 de ani, efectele negative ajung să se vadă în primul rând asupra dinţilor, care încep să se mişte, dar şi a pielii, care-şi pierde elasticitatea şi începe să fie brăzdată de riduri. Indiferent de ce suplimente vom lua, niciunul nu va reuşi să producă acest colagen. Tocmai de aceea acest aparat Electronic Stem Generator este cel mai util în astfel de situaţii. De asemenea, undele emise de acest aparat nu produc traumă țesuturilor, pentru că folosesc o frecvență naturală, iar sub acțiunea lor celulele latente, aflate în acest câmp electromagnetic corect, se simt bine și crează noi celule.

De altfel, rezultatele aparatului au început să devină vizibile în tratarea parodontozei, o afecţiune care afectează aproximativ 70% din persoanele în vârstă, astfel încât atât problemele de tipul parodontozei, cât şi probleme estetice, precum căderea părului sau apariţia neaşteptată a vergeturilor inestetice, sunt tratate cu ajutorul dispozitivului Electronic Stem Generator.

Bineînţeles că pasta de dinţi şi periuţa de dinţi, alături de aţa dentară şi apa de gură vor rămâne veșnic alaţii noştri de nădejde în ceea ce priveşte o igienă dentară impecabilă, însă în condiţiile în care problemele au ajuns într-un stadiu avansat, cele menţionate anterior nu pot ajunge în profunzime la locul problemei, astfel încât acest aparat cu lungime de undă mare, este capabil să traverseze osul maxilar fără nici un traumatism şi să activeze mecanismele naturale de regenerare osoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *