Tehnologie

Cele 6 reguli imuabile ale optimizarii SEO

SEO

In 2017, in fiecare minut au loc 3,5 milioane de cautari pe Google, ceea ce inseamna peste 5 miliarde de cautari in fiecare zi. Pe internet, concurenta este uriasa in aproape orice domeniu, insa exista un „secret” pentru a domina cautarile pe Google: optimizarea SEO. Desi este un domeniu foarte complex si in continua expansiune, optimizarea SEO poate fi „redusa” la 6 reguli de baza cu ajutorul carora business-ul tau online poate prospera:

1) Viteza de incarcare a site-ului

Exista cativa factori definitorii care contribuie la pozitii avantajoase ale unui site in SERP, iar unul dintre acestia este viteza de incarcare. Un website care se incarca greu este un website cu un bounce rate mare, care nu este vazut cu ochi buni nici de catre utilizatori, nici de catre motoarele de cautare. Asadar, asigura-te ca site-ul tau se incarca rapid si ca poate fi accesat de oriunde din lume.

2) Experienta utilizatorului

Google este mai preocupat ca niciodata de experienta utilizatorului de internet, majoritatea actualizarilor de algoritmi din ultimii ani focusandu-se pe un user experience cat mai pozitiv si mai calitativ. Iata cateva recomandari:

– limiteaza numarul de reclame de tip pop-up, mai ales pe homepage

– asigura-te ca utilizatorul poate naviga usor prin site si poate ajunge rapid la sectiunile de care este interesat

– nu folosi tehnici de tip Black Hat SEO (spam, redirecturi inselatoare, cloaking, etc)

3) Autoritatea domeniului

Autoritatea domeniului (cu alte cuvinte, importanta domeniului), este un factor care trebuie luat in considerare in strategia de optimizare SEO. Insa autoritatea domeniului este un indicator destul de dificil de interpretat. De exemplu, unele site-uri nu sunt reflectate ca avand o autoritate mare de catre tool-urile dedicate (precum Moz Explorer), desi in Google sunt pozitionate foarte bine.

Explicatia consta in faptul ca nu numarul de linkuri reflecta cu adevarat autoritatea unui domeniu, ci calitatea acestora. Un profil de linkuri de calitate, insa, se construieste de-a lungul timpului, avand o strategie SEO eficienta, conceputa pe termen lung.

4) Continut de calitate

Calitatea continutului este esentiala intr-o strategie SEO de succes. Iata ce presupune, pe scurt, continutul de calitate:

– sa fie bine scris, fara greseli gramaticale si fara typo-uri

– sa aduca plus-valoare informationala utilizatorului

– sa nu fie facut doar de dragul aparitiei cuvintelor cheie

– sa fie original, nu „imprumutat” de pe alte site-uri folosind tehnica „copy-paste”

In era noastra digitala, ca antreprenor online, pur si simplu nu iti mai poti permite sa faci rabat la calitate cand vine vorba de continut. Daca te focusezi pe continut de calitate, rezultatele vor fi, cu siguranta, pe masura.

5) Strategia de cuvinte cheie

Cuvintele cheie au ramas de o importanta majora in SEO, chiar daca Google, odata cu actualizarile algoritmilor sai din ultimii ani, a redefinit modul in care acestea trebuie folosite. Asadar, folosirea excesiva a cuvintelor cheie (keyword stuffing), nu numai ca nu mai functioneaza, dar a ajuns si un motiv pentru care poti fi penalizat de catre Google. O strategie echilibrata de cuvinte cheie presupune gasirea unei cai de mijloc, in asa fel incat acestea sa sune natural pentru utilizatori, dar sa poata fi usor identificate si de catre motoarele de cautare.

6) Optimizarea site-ului pentru dispozitive mobile

In zilele noastre, utilizatorii de internet folosesc din ce in ce mai mult dispozitivele mobile pentru cumpara produse si servicii. Daca site-ul tau nu este optimizat sa functioneze impecabil pe mobile, vei avea numai de pierdut. Iata cateva recomandari pe care trebuie sa le ai in vedere in optimizarea site-ului tau pentru mobile:

– creeaza layouturi fluide

– imbunatateste viteza site-ului

– evita sa folosesti Flash sau Java

– nu integra ferestre pop-up

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *