Tehnologie

Facebook și-a extins campania de combatere a știrilor false prin publicarea de anunțuri în presa națională

Anunțurile publicate în ziarele internaționale, precum The Times, The Guardian și Daily Telegraph, conțin o listă cu 10 lucruri pe care trebuie să le iei în considerație pentru a decide dacă o poveste este autentică sau nu.

Printre acțiunile de bază se include verificarea datei articolului și a adresei site-ului web, precum și asigurarea că materialul nu are caracter batjocoritor.

Gigantul american a conștientizat impactul știrilor false asupra populației, de pildă cum au fost cele apărute în perioada alegerilor prezidențiale din România, stabilindu-și ca obiectiv detectarea acestora sub orice formă și constientizarea utilizatorilor asupra materialului nerealist.

Drept consecință, conducerea Facebook se află sub o presiune politică proaspătă pentru a aborda știrile false în perioada până la alegerile generale din Marea Britanie.

Între timp, o investigație BBC Panorama a constatat că rețeaua socială a jucat un rol decisiv atât în ​​alegerile din SUA, cât și în referendumul britanic al UE, anul trecut. Pe același principiu, rețeaua socială joacă un rol important în cazul oricăror alegeri sau oricăror dispute la nivel național. A se vedea în acest sens analiza psihologilor români cu privire la influența rețelei de socializare în discuție asupra societății.

PERICOL

Reprezentanții platformei au spus că deja au eliminat “zeci de mii” de conturi false pe Facebook și că sistemele monitorizează acum postarea repetată a aceluiași conținut sau o creștere accentuată a mesageriei. Conturile care afișează această activitate sunt evidențiate în bazele de date ale gigantului american.

Luna trecută, deputatul conservator Damian Collins, din Marea Britatie, a cerut corporației Facebook să se ocupe de știrile false în timpul alegerilor generale din Marea Britanie pe 8 iunie. Acesta declară pentru Guardian că, pericolul rezidă, pentru mulți, în faptul că principala sursă de știri este Facebook, iar dacă știrile pe care le primesc pe Facebook sunt cele mai multe știri false, am putea vota pe baza minciunilor.

Într-un raport publicat luna trecută, reprezentanții Facebook au recunoscut că au văzut, de-a lungul timpului, propaganda politică răspândită în mod deliberat pe site-ul său.

Aceștia precizează că „Am observat multe acțiuni ale unor operatori falși de cont, care ar putea fi efectuate numai de persoane cu abilități lingvistice și având cunoștințe despre situația politică din țările vizate”.

Prin urmare, chiar dacă numărul știrilor false nu se ridică la nivelul statelor precum Marea Britanie și SUA, în România fenomenul este mai mult decât răspândit, impactul acestora fiind covârșitor asupra votului exprimat de către cetățeni ori asupa acțiunilor acestora din urmă.

În cazul în care ești în postura de a citi o știre, analizează elementele indicate de către reprezentanții platformei Facebook, iar dacă te afli în situația în care în mediul online apar știri ce nu reflectă realitatea, solicită administratorului website-ului ștergerea de îndată a acestora ori apelează la un avocat de drept civil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *