Povești spectaculoase din antichitate sunt în prim plan în ianuarie, la AMC

La început de 2023, AMC ne poartă în vremuri antice și pline de mister, cu filme din seria „Regele Scorpion”, mini-seria de două episoade „Spartacus” și mini-seria de trei episoade „Tânărul faraon”.

Regele Scorpion a devenit faimos odată cu apariția din seria de filme de aventuri „Mumia/ The Mummy”, iar personajul a lansat cariera în cinematografie a wrestler-ului care l-a interpretat, Dwayne „The Rock” Johnson. Personajul a avut un asemenea impact încât a primit ulterior propria serie de filme. Luni, 2 ianuarie, de la ora 19:55, AMC difuzează Regele Scorpion: Războinicul. Producția spune povestea originilor Regelui Scorpion, Mathayus, începând cu vârsta de 13 ani și antrenamentele la Ordinul Scorpionului Negru, pentru a-și îndeplini răzbunarea cu o sabie recuperată din infern.

Lunea următoare, 9 ianuarie, de la ora 19:55, AMC a programat „Regele Scorpion 3: Răscumpărarea”, din distribuția căruia fac parte Billy Zane, Ron Perlman și Dave Bautista. Regatul lui Mathayus a decăzut și soția lui a căzut pradă ciumei. Mercenar acum, trebuie sa apere regatul de un tiran diabolic și razboinicii lui fantomă pentru șansa de a recâștiga puterea și gloria cunoscute cândva.

Luni, 16 ianuarie, de la ora 19:55 e timpul pentru ultimul film din serie, „Regele Scorpion: Lupta pentru putere”, în care Mathayus este trădat de un prieten în care-și pusese încrederea. Eroul trebuie să se folosească de toate resursele fizice și mentale pentru a opri un adversar care vrea să elibereze o putere supremă străveche.

Rămânem în lumea antică cu o poveste fascinantă a unui gladiator care a fost spusă iar și iar, fără să sature. AMC difuzează cele două episoade ale mini-seriei „Spartacus” unul după celălalt, miercuri, 4 ianuarie, de la ora 16:50. Din distribuția mini-seriei fac parte Alan Bates și Goran Visnjic. Vândut ca sclav de mic, dupã ce a asistat la uciderea tatãlui sãu, Spartacus va deveni liderul unei revolte împotriva puternicilor generali și politicieni ai Romei.

Tutankhamon este unul dintre cei mai cunoscuți faraoni ai Egiptului Antic și cel mai tânăr faraon despre care avem informații istorice. Mini-seria „Tănărul faraon” este difuzată de AMC marți, 3 ianuarie (ora 20:10), miercuri, 4 ianuarie (ora 20:20), și joi, 5 ianuarie (ora 20:10). Serialul prezintă imaginea captivantă a unei lumi pline de iubiri sfâşietoare, războaie eroice, comploturi politice, conspiraţii, gelozie şi chiar crimă – dovedind că lumea în care a trăit Tutankhamon nu a fost prea diferită de a noastră şi faptul că domnia celui mai tânăr rege egiptean a fost o adevărată dramă cu urmări istorice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *